”Educația prin JOACĂ | Modelul Teatrului Vienez De Copii” – interviu televizat acordat de către doamna Sylvia Rotter televiziunii TeleM Iași

Bun găsit dragi prieteni, economiști și non economiști,

Am revenit ACASĂ, la lecțiile noastre tradiționale de business și economie, după o perioadă de 2 săptămâni în care spațiul de emisie al postului a fost alocat de CNA dezbaterilor electorale.

În această săptămână – o nouă provocare, pe lungul drum al cunoașterii și al înțelegerii cum funcționează economia, al mecanismelor și factorilor determinanți care permit creșterea și dezvoltarea sănătoasă a capitalului uman al unei națiuni prin educație bine făcută, prin puterea exemplelor care pot să miște o țară.

Iată ce puteți găsi în ,,LECȚIA DE BUSSINES” derulată săptămâna aceasta (vineri 22/11/2019), sub forma unei povești practice, cu actori de epocă și colaboratori bine educați, la postul regional de televiziune TeleM Iași – sau aflați cum puteți revizualiza ,,povestea” pe paginile de social-media și YouTube.

Totul sub o singură temă, numită de noi ,,Educația prin JOACĂ | Modelul Teatrului Vienez pentru Copii”.

Invitata mea, Sylvia ROTTER, a început proiectul ,,Teatrul Vienez De Copii”, după ce a lucrat 15-16 ani ca actriță în Anglia, moment în care,reîntoarsă la Viena, a redescoperit copii, cu care a început să joace diferite roluri, a văzut cum reacționează copii la aceste exerciții, poeme, cântece, cum devin fascinați. Toate acestea inputuri, reacții și observații au fost dezvoltate prin lucru cu copii din Austria și România, cu psihologi, neurologi, în școli și universități, metoda împlinând deja 34 de ani de experiență. De când a descoperit Estul aproape că nu mai merge spre VEST, Sylvia ROTTER este fascinată de ceea ce noi nu mai putem vedea în propria noastră țară.

Cât de greu realizăm că avem puterea de a da sens prin POVESTIRE și JOC unor competențe pe care le avem cu toții implicit, dar de care nu ne dăm seama explicit, pentru că gândim cauzual, de la cauza la efect, pentru că apreciem că adeseori poveștile altora nu-și au locul lângă noi, că poveștile lor sunt văzute ca fiind prea mari pierderi de timp, cu descrieri prea vagi, prea poetice sau cu o îndepărtare de la ce am putea face efficient. Este o nevoie foarte mare de a menține viu interesul, poemele, poveștile ne îmbogățesc viața.

Despre cei doi invitați în studioul de la Iași, Sylvia ROTTER și Ciprian NIȚIȘOR, creionăm doar câteva repere:

Sylvia ROTTER este fondatoarea și directoarea Das Wiener Kindertheater din Viena și a Teatrului Vienez de Copii din București. În cei peste 34 de ani de lucru cu copii și adolescenții, a inițiat, a dezvoltat și a perfecționat o metodă de predare a teatrului pentru copii, metodă care astăzi îi poartă numele. Sylvia Rotter este susținătoarea ideii de ,,educație prin teatru”, ,,educația prin joc”, pe care în România o promovează la nivel național în cadrul conferințelor itinerante ,,Teatrul în Educație”. Scopul acestora este de a-i pregăti pe profesorii preuniversitari din țara noastră să descopere și să aplice tehnici de teatru și joc la orele de curs, care pentru elevi vor face învățarea mai ușoară. La Iași, conferința și workshopul ,,Teatrul în educație” au avut loc în zilele de vineri 22 și sâmbătă 23 noiembrie 2019, cu 370 de participanți.

Ciprian NIȚIȘOR, un bun colaborator al dnei. Sylvia Rotter, a obținut în anul 2015 titlul de doctor în Studii Literare și Culturale. În timpul unei burse de studii în Austria a devenit inițial asistent, apoi coordonator de proiect în cadrul Das Wiener Kindertheater din Viena. În ianuarie 2019 a revenit acasă. în România, fiind unul dintre colaboratorii constanți și fideli ai Teatrului Vienez de Copii. Ciprian este un bun cunoscător al culturilor și limbilor engleză, rusă, germană, franceză.

Extragem, pentru dumneavoastră, câteva jaloane din ceea ce puteți vizualiza, audia sau percepe din emisiunea atașată:

Despre Digitalizare. A devenit o problemă? Neurologii din întreaga lume au demonstrat prin sute de studii cum funcționează creierul și procesul de învătare. Este un mod natural de viață să te joci, să te miști dar digitalizarea schimbă total copii și părinții, poate foarte simplu să ducă la o dependență. Sunt foarte mulți oameni care spun că la 7 ani copii lor trebuie să utilizeze device-uri pentru că îi vor ajuta în viață, dar dacă oricum vor avea de a face și cu alcoolul în viață, de ce nu ar fi bine să le dăm alcool copiilor de la aceeași vârstă de la care îi lăsăm uitați pe device-uri? Dacă folosești tehnologia strict când ai nevoie de ea este ceva util, dar dacă o folosești în timpul tău liber pentru a te izola este o problemă. Ceea ce digitalizarea nu poate face este să te lase să trăiești prin simțurile tale (auz, văz, miros, gust și atingere tactilă). În Germania, foarte mulți profesori au renunțat să mai predea la catedre pentru că se confruntă cu violența în Școli. În Austria profesorii sunt mai degrabă asociați în 2019 ca fiind ”co-piloți” la un proces de digitalizare care face ca o treime din școlari să rămână totuși analfabeți funcționali.

Despre oamenii care au putere de decizie. Ar trebui să se implice ei pentru a face învățarea mai ușoară? Dna. Sylvia Rotter a monitorizat multe generații de copii în ultimii 35 de ani ai vieții ei, pe care i-a urmărit din punct de vedere al impactului, al reacțiilor și al observației. Cele mai bune rezultate în educarea copiilor se obțin din combinația acestor factori, în care copii învață mai ușor prin simțurile lor, prin emoție, prin creativitatea, prin joc, prin cântec, prin ritm, unde de fapt nu fac niciun efort special legat de activarea acestor simțuri. Cea mai solidă căsnicie este cea în care ”a învăța” și ”a te juca” merg împreună.

Cum să-i învățăm pe copii să se concentreze? Dacă o ușă este închisă, practic nu poate să treacă nimic prin ea. Copii nu pot învăța real dacă nu sunt concentrați. Ce ne interesează pe noi este să punem baza pentru ca acestă structură să se poată forma în creierul lor, să se poată concentra și să poată să învețe. Dacă există un zgomot de fundal, viața unui profesor la clasă nu mai este ușoară. Dacă trebuie să cânți un cântec trebuie să te concentrezi.

Despre educația prin muzică și ritm. Cei mai mulți copii iubesc să vorbească și fac acest lucru. Ei iubesc să se miște, pentru că muzica împreună cu melodia ne face sensibili la emoții, iar ritmul este foarte important pentru copii, ritmul este foarte important pentru a crea structura creierului.

Despre educația prin improvizație. Are două impacte esențiale, primul efect este că înveți să spui DA – și ai deja o atitudine pozitivă, iar al doilea lucru care-l învață copii prin improvizații este găsească SOLUȚII.

Despre educația prin conștientizare. Genetic, suntem făcuți să învățăm. Copii devin mai atenți cu ei înșiși, mai atenți cu ceilalți, sunt mai pregătiți să-și deschidă orizonturile, pentru a vedea mai mult, dacă le place să vină acolo, să devină fascinați, captivați.

Cum recuperăm părinții care au uitat să mai spună povești copiilor? Uneori, dacă mergi pe un munte și conștientizezi că ai luat-o pe un drum greșit este foarte greu atunci să o iei prin padure și să găsești cărarea cea bună. Trebuie să te întorci la bază. Dacă am sta împreună și ne-am spune unii altora povești viața ar fi mult mai simplă și plăcută. Mergeți la origini, amintiți-vă poveștile, începeți să cântați. Gândiți-vă de două ori la asta, vorbiți cu copii, puneți-le întrebări și jucați-vă jocuri cu ei. Tot ce presupune mișcarea mâinilor, a degetelor este foarte bun pentru creier.

Despre educația prin teatru, prin joc. Copiii iubesc, adoră să se joace. Este cel mai dificil, dar și cel mai magic mod, unde nu este vorba numai despre copii care vor juca o piesă sau despre nevoia lor să-și învețe textele. Chiar dacă îl facem foarte simplu, copii care au o motivare scăzută, o concentrare scăzută, dar dintr-o dată când ei o să aibă niște costume (de teatru) pe ei, vor ști că audiența și că luminile care se aprind pur și simplu îi transformă și prin asta vor încerca să dea tot ce au mai bun în ei. Nu creăm un sistem de staruri în cadrul teatrului, ci dorim să facem o muncă de echipă. Cred că asta trebuie să facem și noi și să dăm cei mai bun din noi, profesorii trebuie să inspire copiilor dragostea pentru educație, de aceea sunt atât de importanți, pentru că ei creează viitorul.

Experiența de vineri, 22.11.2019, în direct la TeleM, poate fi vizionată, critic, în selecția YouTube și link-ul atașat: https://youtu.be/uqxCi5L8gmU, sub denumirea ,,Educația prin JOACĂ | Modelul Teatrului Vienez pentru Copii” (52 min).

Pentru acces la întreaga arhivă, cu cele 33 de ediții, accesați link-ul: http://telem.ro/lectia-de-business/ , iar pentru comentarii și înscrieri pentru participare la emisiunea ,,Lecția de bussines cu Dan Chirleșan” accesați adresele de e-mail: danchirlesan@yahoo.com, lectiadebusiness@telem.ro

Cluj-Napoca, 12 noiembrie 2015

Comunicat de presă

CONFERINȚA „TEATRUL ÎN EDUCAȚIE”, Cluj-Napoca 2015

O inițiativă public-privată pentru introducerea teatrului în școli

Să tragem cortina şi să le oferim copiilor şansa de a evolua pe scena vieţii! Cum putem să îi pregătim pentru acest pas? Şcoala le oferă cunoştinţele teoretice şi îi îndrumă spre activităţile practice, dar cum rămâne cu prezenţa de spirit, curajul de a vorbi în faţa unui public, capacitatea de a gestiona un conflict şi plăcerea comunicării în variatele ei forme? Simplu: le dezvoltăm prin jocul de rol, prin teatru.

Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Universitatatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Palatul Copiilor Cluj organizează conferința „Teatrul în educație” Cluj-Napoca 2015, parte integrantă a proiectului Inițiativa Educațională Națională. Proiectul își propune să introducă teatrul ca disciplină facultativă ȋȋnvăţământul preuniversitar românesc și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților.

Evenimentul cumulează, pe de o parte, experiența anului trecut: conferinţa „Teatrul în educaţie” Bucureşti 2014, desfășurată în perioada 16 – 18 octombrie 2014 (cu participarea și instruirea a 120 de cadre didactice din București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Dolj, Galați, Constanța, Timiș, Prahova, Sibiu) și, pe de altă parte, rezultatele obținute în urma implementării de către cadrele didactice instruite anterior, a metodei doamnei Sylvia Rotter în școli, în cursul anului curent. Au fost făcuți deja pași semnificativi către lărgirea orizontului mai multor copii și profesori.

Evenimentul va avea loc în data de 14 noiembrie 2015 la Sala Auditorium Maximum, Casa Universitarilor, de la ora 10:00 la 13:00, cu participarea a 250 de cadre didactice şi a altor categorii de public interesat (părinţi, studenţi şi masteranzi din domeniul ştiinţelor umaniste, ONG-uri din sfera educaţiei), fiind urmată de o sesiune de ateliere de formare în metoda doamnei Sylvia Rotter, la Palatul Copiilor Cluj, oferit unui număr de 60 de cadre didactice.

Temele conferinței:

-implicațiile atelierelor de teatru în dezvoltarea și comportamentul copiilor și tinerilor;

-abordarea creativă a procesului de predare prin jocuri și tehnici teatrale;

-ateliere de formare ȋn teatru de copii a 60 de cadre didactice din ȋnvâţământul preuniversitar din Cluj, în metoda doamnei Sylvia Rotter de lucru cu copiii;

-prezentarea şi distribuirea volumului de pedagogie teatrală „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair;

-prezentarea rezultatelor obţinute de către cadrele didactice din ţară ca urmare a aplicării, în predarea la clasă sau pregătirea trupelor de teatru, a cunoştinţelor si competenţelor dobândite în urma participării la atelierele de formare organizate în cadrul conferinţei de anul trecut din Bucureşti.

Invitaţi ca vorbitori sunt specialişti şi profesionişti cu experienţă în domeniul educaţiei, educaţiei teatrale, pedagogiei teatrale, psihologiei şi neurologiei, pentru o dezbatere legată de beneficiile introducerii teatrului ca disciplină opţională în învățământul preuniversitar.

Ideea introducerii teatrului în școli este vizată de către toți organizatorii, din motive specifice, care au un numitor comun: stimularea minții, trupului și sufletului copiilor, printr-o educație flexibilă și plurivalentă.

Anul acesta partenerii organizează două conferinţe locale pe această temă: una care a avut loc la Sibiu (17 octombrie 2015) si una la Cluj-Napoca (14 noiembrie 2015). Evenimentele sunt deschise presei si publicului larg.

Teatrul Vienez de Copii are o experiență de practicare a teatrului cu copiii, de peste 20 de ani în Austria și de peste 8 ani în România. Ideea s-a dezvoltat și mai mult în urma unui studiu desfășurat în Austria, începând cu anul 2008, de către actrița și regizoarea Sylvia Rotter, fondatoarea Das Wiener Kindertheater și a Teatrului Vienez de Copii, care, împreună cu Dr. Brigitte Sindelar și Prof. Dr. Max H. Friedrich, a căutat să identifice și să cuantifice îmbunătățirea anumitor abilități la copii și tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale. Rezultatele au arătat îmbunătăţiri în domeniul cognitiv, dar şi în cel al personalităţii.

„Folosind metode de pregătire lingvistică, tehnici de respiraţie şi exerciţii de ritm, atenţie, memorie, improvizaţie, lucru în echipă, copiii învaţă să fie mai încrezători în ei înşişi şi să interacţioneze cu ceilalți, să-şi dezvolte expresia lingvistică şi fizică, într-o atmosferă de auto-descoperire. Teatrul combină atât de multe lucruri. Dar cel mai important este faptul că teatrul te face să te simţi viu.” – Sylvia Rotter, Presedinte și fondator al Teatrului Vienez de Copii.

„Teatrul sprijină procesul educaţional într-un mod aparte. Sensibilitatea limbajului, concentrarea şi capacitatea de exprimare sunt competenţe valoroase în relaţia cu semenii şi aduc avantaje, atât în viaţa privată, cât şi în cea profesională.

Wiener Kindertheater formează aceste competenţe de 21 de ani în Austria. Mă bucur nespus că doamna Sylvia Rotter a implementat metodele ei încă din 2008 şi în România, urmând ca Teatrul Vienez de Copii să se bucure şi aici de nenumărate succese.” – E. S. Ambasador al Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger.

Conferinţa se va desfăşura sub Patronajul Doamnei Ministru Federal al Educaţiei şi Femeii din Austria, Gabriele Heinisch-Hosek, şi al E.S. Ambasador al Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger şi cu sprijinul BCR.

Contact : Sabina Topală, Reprezentant Teatrul Vienez de Copii -„Copiii joacă teatru”

sabinatopala@teatrulvienezdecopii.ro; office@teatrulvienezdecopii.ro; tel : 0735 527 010

Sibiu, 15 octombrie 2015

Comunicat de presă

CONFERINȚA „TEATRUL ÎN EDUCAȚIE”, SIBIU, 2015

O inițiativă public-privată pentru introducerea teatrului în școli

Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, cu participarea Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, organizează conferința ,,Teatrul în Educație”, parte integrantă a proiectului Inițiativa Educațională Națională. Proiectul își propune să introducă teatrul ca disciplină facultativă ȋn ȋnvăţământul preuniversitar românesc și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților.

Evenimentul cumulează, pe de o parte, experiența anului trecut: conferinţa „Teatrul în Educaţie” Bucureşti, desfășurată în perioada 16 – 18 octombrie 2014 (cu participarea și instruirea a 120 de cadre didactice din București, Cluj, Iași, Târgu Mureș, Dolj, Galați, Constanța, Timiș, Prahova, Sibiu) și, pe de altă parte, rezultatele obținute în urma implementării de către cadrele didactice instruite anterior, a metodei doamnei Sylvia Rotter în școli, în cursul anului curent. Au fost făcuți deja pași semnificativi către lărgirea orizontului mai multor copii și profesori.

Evenimentul va avea loc în data de 17 octombrie 2015 la Sala Thalia, Filarmonica de Stat Sibiu, de la ora 10:00 la 13:00, cu participarea a 250 de cadre didactice si va fi urmat de o sesiune de ateliere de formare in metoda doamnei Sylvia Rotter, la Palatul Copiilor Sibiu, cu participarea a 60 de cadre didactice.

Temele conferinței:

-implicațiile atelierelor de teatru în dezvoltarea și comportamentul copiilor și tinerilor;

-abordarea creativă a procesului de predare prin jocuri și tehnici teatrale;

-ateliere de formare ȋn teatru de copii a 60 de cadre didactice din ȋnvâţământul preuniversitar din Sibiu, în metoda doamnei Sylvia Rotter de lucru cu copiii;

-prezentarea şi distribuirea volumului de pedagogie teatrală „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair;

-prezentarea rezultatelor obţinute de către cadrele didactice din ţară ca urmare a aplicării, în predarea la clasă sau pregătirea trupelor de teatru, a cunoştinţelor si competenţelor dobândite în urma participării la atelierele de formare organizate în cadrul conferinţei de anul trecut din Bucureşti.

Invitaţi ca vorbitori sunt specialişti şi profesionişti cu experienţă în domeniul educaţiei, educaţiei teatrale/pedagogiei teatrale şi psihologiei/neurologiei, pentru o dezbatere legată de beneficiile introducerii teatrului ca disciplină opţională în învățământul preuniversitar.

Ideea introducerii teatrului în școli este vizată de către toți organizatorii, din motive specifice, care au un numitor comun: stimularea minții, trupului și sufletului copiilor, printr-o educație flexibilă și plurivalentă.

Anul acesta partenerii organizează două conferinţe locale pe această temă: una la Sibiu și una la Cluj-Napoca (14 noiembrie 2015). Evenimentele sunt deschise presei si publicului larg.

Teatrul Vienez de Copii are o experiență de parcticare a teatrului cu copiii, de peste 20 de ani în Austria și de peste 8 ani în România. Ideea s-a dezvoltat și mai mult în urma unui studiu desfășurat în Austria, începând cu anul 2008, de către actrița și regizoarea Sylvia Rotter, fondatoarea Das Wiener Kindertheater și a Teatrului Vienez de Copii, care, împreună cu Dr. Brigitte Sindelar și Prof. Dr. Max H. Friedrich, a căutat să identifice și să cuantifice îmbunătățirea anumitor abilități la copii și tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale. Rezultatele au arătat îmbunătăţiri în domeniul cognitiv, dar şi în cel al personalităţii.

„Folosind metode de pregătire lingvistică, tehnici de respiraţie şi exerciţii de ritm, atenţie, memorie, improvizaţie, lucru în echipă, copiii învaţă să fie mai încrezători în ei înşişi şi să interacţioneze unii cu alţii, să-şi dezvolte expresia lingvistică şi fizică, într-o atmosferă de auto-descoperire. Teatrul combină atât de multe lucruri… Dar cel mai important este faptul că teatrul te face să te simţi viu.” – Sylvia Rotter, Presedinte și fondator al Teatrului Vienez de Copii.

„Teatrul sprijină procesul educaţional într-un mod aparte. Sensibilitatea limbajului, concentrarea şi capacitatea de exprimare sunt competenţe valoroase în relaţia cu semenii şi aduc avantaje, atât în viaţa privată, cât şi în cea profesională. 

Wiener Kindertheater formează aceste competenţe de 21 de ani în Austria. Mă bucur nespus, că Doamna Sylvia Rotter a implementat metodele ei încă din 2008 şi în România, urmând ca Teatrul Vienez de Copii să se bucure şi aici de nenumărate succese.” – E. S. Ambasador al Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger.

Conferinţa se va desfăşura sub Patronajul Doamnei Ministru Federal al Educaţiei şi Femeii din Austria, Gabriele Heinisch-Hosek, şi al E.S. Ambasador al Republicii Austria la Bucureşti, Gerhard Reiweger şi cu sprijinul BCR. Eveniment desfasurat şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu.

Contact : Sabina Topală, Reprezentant Teatrul Vienez de Copii -„Copiii Joacă Teatru”

sabinatopala@teatrulvienezdecopii.ro; office@teatrulvienezdecopii.ro; tel : 0735 527 010

București, 16 octombrie 2014 –  Comunicat de presă

Inițiativa Educațională Națională

Prima inițiativă public-privată pentru introducerea teatrului în scoli
Asociația Teatrul Vienez de Copii – “Copiii joacă teatru” și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale lansează astăzi, în cadrul Conferinței naționale Teatrul în educație (16-18 octombrie), proiectul Inițiativa Educațională Națională. Proiectul își propune să introducă arta teatrală ca obiect de studiu opțional în școlile și liceele din România și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților și cadrelor didactice.

Proiectul este rodul unei mai vechi colaborări a Asociației Teatrul Vienez de Copii cu U.N.A.T.C. – “I.L. Caragiale”, la care s-au adăugat consultarea și suportul primite din partea Ministerului Educației Naționale.

Conferința Teatrul în educație, ca moment de lansare a Inițiativei Educaționale Naționale, marchează, în același timp, prima etapă de dezvoltare a proiectului – conștientizarea beneficiilor teatrului asupra dezvoltării personale a copilului și aplicații practice, utile profesorilor la ora de curs. În zilele de 17 și 18 octombrie, între orele 9.00 – 18.00, la Palatul Național al Copiilor se desfășoară, de asemenea, și primele ateliere de instruire a 120 de cadre didactice din București, Cluj, Iași, Mureș, Dolj, Galați, Constanța, Timiș, Prahova, Sibiu.

Proiectul Inițiativa Educațională Națională a luat naștere în contextul unei schimbări de optică la nivelul Comisiei Europene (Regândirea educației – 2012), care încurajează stimularea învățării deschise și flexibile. În cadrul învățământului preuniversitar, educaţia artistică, în general, şi cea teatrală, în particular, a demonstrat că poate facilita, deopotrivă, învăţărea si motivația școlară. Dintre toate artele, teatrul se recomandă a fi o primă alegere, întrucât presupune o activitate complexă cu un impact substanţial asupra abilităţilor cognitive, motrice, emoţionale şi sociale ale copilului.

Într-o societate cu apetit pentru entertainment, metodele şi tehnicile folosite în educaţie trebuie să ţină cont de acestă alternativă şi să o facă atractivă.

Ideea introducerii teatrului în școli este vizată de către toți cei trei organizatori, din motive specifice,  care au un numitor comun: stimularea minții, trupului și sufletului copiilor, printr-o educație flexibilă și plurivalentă.

În acest sens, U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” a înființat un Masterat de pedagogie teatrală, identificând necesitatea formării unor pedagogi de teatru.

Pe de altă parte, Teatrul Vienez de Copii se bucură de expertiză de peste 20 de ani în Austria și de peste 8 ani în România, în formarea specialiștilor care lucrează în teatrul cu copiii. Ideea s-a dezvoltat și mai mult în urma unui proiect desfășurat în Austria, începând cu anul 2008, de către actrița și regizoarea Sylvia Rotter, fondatoarea Das Wiener Kindertheater – Teatrul Vienez de Copii care, cu sprijinul unor psihologi și neurologi, a căutat să identifice și să cuantifice îmbunătățirea anumitor abilități la copii și tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale.  Atât în prima etapă, desfăşurată la grupa de vârstă din şcoala primară, cât şi în etapa a doua – tineri de 16-21 ani, rezultatele au arătat îmbunătăţiri în domeniul cognitiv, dar şi în cel al personalităţii.

La rândul său, Ministerul Educației Nationale dorește modernizarea procesului pedagogic, prin dezvoltarea creativității cadrelor didactice și realizarea unui curriculum pentru disciplina opțională de educație teatrală în învățământul preuniversitar.

“Folosind metode de pregătire lingvistică, tehnici de respiraţie şi exerciţii de ritm, atenţie, memorie, improvizaţie, lucru în echipă, copiii învaţă să fie mai încrezători în ei înşişi şi să interacţioneze unii cu alţii, să-şi dezvolte expresia lingvistică şi fizică, într-o atmosferă de auto-descoperire. Teatrul combină atât de multe lucruri… Dar cel mai important este faptul că teatrul te face să te simţi viu.” – Sylvia Rotter, Presedinte și fondator al Teatrului Vienez de Copii.